Orasul Florilor

Într-o dimineaţă, Sky Meadows, un băiat frumuşel şi simpatic, după care sunt topite toate colegele lui de şcoală, găseşte o sticluţă goală de parfum la intrarea în apartamentul în care locuieşte împreună cu mama lui. Cum ea e specialistă în aromoterapie, Sky e obişnuit cu parfumurile, dar n-are de unde să ştie că misterioasa sticluţă albastră găsită pe prag e în realitate un talisman fermecat. Acesta îl poartă în somn spre primejdiosul oraş Giglia, ce aduce mult cu Florenţa renascentistă.

Acolo se trezeşte într-o mănăstire de călugări dominicani şi descoperă cu surprindere că e un stravagante. Devine ucenic al unui călugăr-farmacist care-i dezvăluie mai multe secrete şocante, participă la o importantă misiune de salvare, reîntâlneşte cunoştinţe vechi, îşi face altele noi şi îşi află vocaţia.

Aventurile se ţin lanţ, iar de această dată ele se împletesc mai mult ca oricând cu iubirea. Care merită oricând orice sacrificiu. Pentru că ea e raţiunea de a trăi a celor cu adevărat puternici.